Cum îmi promovez afacerea online? 

Este întrebarea care obsedează orice antreprenor. Cum atragi mai mulți clienți și cum îți pot crește popularitatea chiar dacă nu ai un buget foarte mare? Strategii de promovare – dacă ți-ai dorit vreodată o reclamă TV/radio, un comunicat de presă sau chiar un simplu articol despre business-ul tău, ai realizat cu siguranță că prețurile unor astfel de servicii sunt, de cele mai multe ori, peste puterile financiare ale companiilor la început de drum.

Este clar un paradox: ai nevoie de bani pentru a te promova și ai nevoie de promovare pentru a face profit. Din fericire, mediul online îți oferă multiple oportunităti de promovare, adaptate oricărui buget. Iată 3 strategii de promovare online GRATUITE:

SOCIAL MEDIA

strategii de promovare

Construiește-ți profile de business profesionale, postează frecvent conținut de calitate și promovează-ți produsele prin FaceBook/Instagram Ads. Dacă ai nevoie de publicitate, poți oricând să-ți promovezi site-ul, pagina sau o anumită postare, folosind FaceBook Ads. Un beneficiu enorm al acestei strategii de promovare este faptul că-ți poți seta propriul buget, perioada de derulare a campaniei și audiența, având control asupra persoanelor care-ți văd anunțul. Un alt plus? Poți începe chiar și cu 10 RON. 

Avantaje

  • Un profil bine pus la punct aduce un plus de încredere afacerii tale.
  • Ești permanent în controlul tuturor informațiilor pe care le postezi.
  • Clienții îți pot lăsa review-uri (adăugând și mai mult la capitalul de încredere)
  • Poți discuta în timp real cu clienții potențiali (prin Messenger sau Instagram direct) și le poți oferi rapid informațiile de care au nevoie. 

Dezavantaje

  • Dacă nu înțelegi foarte bine cum funcționează Social Media pentru afacerea ta, șansele sunt să sfârșești prin a-ți construi o imagine lipsită de profesionalism sau să spamezi utilizatorii cu postări mult prea dese.
  • Oricine poate posta review-uri despre afacerea ta și trebuie să știi cum să răspunzi celor nu tocmai favorabile.

Alte strategii de promovare Social Media:

– În funcție de produsul/serviciul pe care-l comercializezi, aruncă un ochi la platforma Pinterest. Aici poți posta cele mai bune imagini din portofoliul tău, îți poți promova articolele sau poți oferi informații consumatorilor din întreaga lume, absolut gratuit. 
LinkedIn este o șansă enormă de a-ți crește conexiunile și de a întâlni clienți noi. Un simplu search pe Google îți va arăta pașii necesari pentru a crea gratuit un profil și a-l personaliza.
Twitter chiar dacă nu este încă extrem de popular în România, este o modalitate de promovare excelentă dacă îți dorești să te adresezi publicului internațional, mai ales potențialilor clienți din Statele Unite.

YouTube

strategii de promovare

Ai un produs cu impact vizual puternic? Sau poate cunoștințele tale despre domeniul în care activezi sunt extrem de căutate de oameni din România și/sau piața internațională? Dacă nu ai trac și ai destul de mult timp la dispoziție, plus echipament profesionist și talent editoral, YouTube este alegerea perfectă pentru tine cand vine vorba de strategii de promovare! Tot ce trebuie să faci este un studiu amănunțit al nișei tale și să oferi informații despre aceasta pe care nu le poți găsi în altă parte (sau care sunt dificil de găsit). Ai de asemenea opțiunea de a posta fără a fi tu centrul atenției, prin crearea de conținut strict pentru afacerea ta: videoclip de prezentare, videoclipuri informative bazate pe animații/vectori etc.

Avantaje

  • Acces la peste 1 miliard de useri activi
  • Șansa ca videoclipurile tale să ajungă virale
  • Creșterea popularității business-ului tău
  • Oferă încredere clienților și demonstrează că afacerea ta are resursele, cunoștințele și profesionalismul pe care aceștia le caută

Dezavantaje

  • Ai nevoie de timp pentru a crea conținut de calitate
  • Presupune investiție în materiale și softuri speciale: After Effects, Photoshop, Imovie etc.
  • Ai nevoie de cunoștințe de specialitate pentru a edita clipurile postate, mai ales dacă alegi să creezi clipuri bazate pe animații/vectori
  • Durata mare de timp până începi să vezi rezultate – se poate ca videoclipurile tale să devină virale peste noapte, dar există mult mai multe cazuri în care a fost nevoie de multă muncă și răbdare până când canalul YouTube a început să acumuleze subscriberi.
     

SEO

Crește traficul pe site-ul tău și atrage clienți noi prin strategii de promovare SEO și introducerea de cuvinte cheie folosite cel mai des de către publicul tău țintă. Dacă ai timpul necesar la dispoziție pentru a învăța SEO, nu există o oportunitate mai mare de a-ți promova afacerea decât prin oferirea unui website bogat calitativ și construit pentru a menține viu interesul clienților tăi.

Avantaje

  • Atragi pe site-ul tău doar userii care sunt interesați de domeniul tău și care caută informații despre produse/servicii precum cele oferite de tine
  • Crești poziția în rezultatele căutării Google. Vezi aici mai multe detalii despre importanța de a fi pe prima pagină a rezultatelor
  • Oferi clienților tăi un website ușor de navigat, cu o interfață și design plăcut, astfel încât aceștia se vor identifica și vor crede în valorile business-ului tău
  • Business-ul tău este găsit înaintea celor deținute de competitori, chiar dacă ai un start-up 

Dezavantaje

  • Procedurile de optimizare greșite îți vor „împinge” site-ul în zona crepusculară a căutărilor. Aceea în care nici un user nu ajunge niciodată. Sau, și mai rău, vor atrage penalizări severe de la Google
  • SEO presupune cunoștințe solide și mult timp dedicat cercetării
  • Deși o procedură importantă de SEO, blogul afacerii tale este un proces constat de cercetare și copywriting care necesită timp
  • Numeroasele articole și sfaturi complexe (sau uneori, eronate) despre SEO te pot determina să renunți mai repede decât te aștepți

Dacă ai nevoie de mai multe strategii de promovare pentru afacerea ta, indiferent de bugetul de care dispui, sau îți dorești serviciile noastre, contactează-ne aici!